Donbas, ținta clară a Rusiei (DOCUMENTAR)

Legăturile istorice dintre Rusia și Ucraina datează încă din secolul al IX-lea – iar Putin a invocat în mod repetat această moștenire. La începutul lui 2014, după ce protestele în masă din Ucraina au răsturnat un președinte pro-Moscova, Rusia a invadat și a anexat Peninsula Crimeea, teritoriu al Ucrainei.

Separatiștii susținuți de Moscova au preluat, de asemenea, regiunile industriale, Donețk și Lugansk. Acolo, rebelii au pus mâna pe clădiri guvernamentale și au proclamat noile republici populare.

• Furie în Danemarca după declarațiile lui Donald Trump despre Groenlanda
• OpenAI și-ar putea construi propriul robot umanoid

Criza a escaladat, iar separatiștii pro-ruși din Donețk și Lugansk au organizat un referendum pentru declararea independenței față de Ucraina.

În 2015, Rusia și Ucraina au convenit asupra acordului de pace de la Minsk, un plan intermediat de Franța și Germania, pentru a pune capăt conflictului dintre Kiev și separatiștii susținuți de ruși din regiunea contestată Donbas.

Conform acordului, Ucraina acordă celor două regiuni un statut special și o autonomie semnificativă, în schimbul recâștigării controlului asupra graniței sale cu Rusia. Înțelegerea s-a blocat.

Donețk (fostul Stalino) este principalul oraș al bazinului minier Donbas, precum și unul dintre principalele centre metalurgice ale Ucrainei. Are două milioane de locuitori. Suprafața provinciei este de 26.500 km² sau echivalentul a 4,4% din teritoriul Ucrainei.

Populația sa, conform recensământului din 2004, era de 4,7 milioane, aproximativ 10% din populația ucraineană, fiind cea mai dens populată regiune din țară. Cauza acestei densități este prezența a numeroase orașe industriale și sate aglomerate în jurul acestora.

Din punct de vedere economic regiunea a realizat 12,4% din produsul intern brut al Ucrainei în anul 2008, și situându-se din punct de vedere economic pe locul II după capitala Kiev.

În Donețk se găsesc și minerale diverse. Sunt 850 de depozite, în care se extrag 40 de soiuri de materii prime, adică minereuri, substanțe nemetalice și combustibile.

Numărul acestora ajunge la 12% din toată averea naturală a țărilor post-socialiste. Aici se găsesc cele mai dezvoltate depozite de cărbune negru, sare de rocă, fluxuri, dolomiți, argile.

Citește continuarea pe Gândul!